Proiecte finalizate 2014

Sfântul Apostol Andrei – Ocrotitorul studenţilor ASCOR

Find cel care ne poartă de grijă ca un iubito patron spiritual, Sfântul Apostol Andrei, ne determină an de an, în zilele premergătoare prăznuirii sale dar şi în ziua hramului său, să organizăm numeroase acţiuni, spunem noi că sunt foarte frumoase, atât pentru noi, pentru prieteni de la alte filiale ce doresc să ne fie alături, dar mai ales, pentru semenii noştri.

În acest an, programul a debutat în seara zilei de vineri, 28 noiembrie, cu o întâlnire duhovnicească, organizată în cadrul Capelei Studenţeşti ASCOR, din Campusul Universitar şi s-a încheiat în seara zilei de 30 noiembrie, tot în cadrul aceleiaşi capele, în duh de rugăciune.

Aici, în prezenţa a 70 de tineri studenţi, membrii ASCOR, dintre care 40 fiind oaspeţi sosiţi de la filialele ASCOR din ţară şi restul de 30 fiind membrii ai ASCOR Galaţi, s-au citit rugăciunile de seară, împreună cu doi delegaţi ai Arhiepiscopiei Dunării de Jos, p.c. pr. Daniel Zlate şi p.c. pr. Gabriel Pandele, după care a avut loc un dialog duhovnicesc pe tema „Sfântul Apostol Andrei – ocrotitorul studenţilor”, iar la final organizându-se o agapă la care au participat toţi cei prezenţi.

Seara a decurs deosebit de frumos, pe un ton linistit, duhovnicesc, aducând tuturor, pace şi mult folos. 

 

 

Calendar

 

Citate ortodoxe