Proiecte finalizate 2017

Capela ASCOR a Studenţilor şi-a sărbătorit Hramul

Şi anul acesta, pe 30 ianuarie, sărbătoarea hramului Capelei Studențești, pe care ASCOR Galaţi o administrează în Campusul Universitar „Al. I. Cuza”, din Galaţi,  anume prăznuirea Sfinţilor Trei Ierarhi, a reprezentat un motiv de mare bucurie pentru noi toţi.

Starea de rugăciune, bucuria dar mai ales emoţia, au fost în sufletele a numeroşi studenţi, seara, când la ceas de seară, au cântat împreună acatistul ocrotitorilor Capelei noastre, şi anume „Treimei de Arhierei mult-lăudată”, alături de pr. prof. dr. Lucian Petroaia, Vicar Administrativ în cadrul Arhiepiscopiei Dunării de Jos, care, prin a sa prezenţă, ne-a adus multă alinare, binecuvântare și ajutor sufletesc.

După Acatistul Sfinților Trei Ierarhi, părintele a adresat tuturor, un frumos şi întăritor cuvânt de învățătură. Darurile sufletești au fost urmate apoi și de daruri pământești, prin participarea tuturor, la o agapă frăţească, oferită atât de parohia Sfinţii Trei Ierarhi, a cărui părinte paroh este invitatul nostru, cât şi de ASCOR Galaţi.

Mulțumim tuturor pentru aceasta seară frumoasă, mulţumim parohiei Sfinții Trei Ierarhi din Galaţi, mulţumim tuturor credincioşilor şi studenţilor prezenţi, pentru ajutor, pentru prezența dar mai ales pentru bucuria pe care ne-au făcut-o fiind alături de noi şi rugându-se împreună cu noi.

Aducem mulţumire tuturor membrilor ASCOR Galaţi pentru prezenţă, mulţumim Ioanei Cotta, dimpreună cu toate fetele care au ajutat la pregătirea agapei şi nu în ultimul rând, mulţumim pentru organizare celor doi coordonatori ai capelei noastre, Andrei Aschiopoaei şi Paul Deliu.

Rugăm pe cei Trei Sfinți Ierarhi, purtătorii noștri de grijă, să se roage neîncetat lui Dumnezeu, pentru a nostră mântuire.

 

 

Calendar

 

Citate ortodoxe