Proiecte finalizate 2017

Am plecat să colindăm !

Şi în acest an, bucuria Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos ne-a cuprins pe toţi ascorenii. Încă din data de 15 decembrie, pentru a păstra tradiţia ASCOR Galaţi, am pornit cu mult entuziasm, să cântăm, colindăm, pe la case să urăm.

Primii colindaţi au fost, cum era şi firesc, copiii din centrele de plasament, apoi bătrânii din azile, deţinuţii din penitenciare, iar mai apoi s-au bucurat de vestea cea bună, partenerii noştri, instituţiile şi firmele cu care colaborăm. În fine, ne-am colindat şi casele noastre, simţind tot mai mult spiritul sărbătorii minunate pe care o vom trăi în câteva zile.

Mulţumim din suflet tuturor membrilor noştri ASCOR şi le urăm, alături de familii şi de cei dragi, să aibă parte de Sărbătoare cu lumină în suflet, bucurie şi pace ! Hristos Se Naşte, Măriţi-L ! Hristos din Ceruri, Întâmpinaţi-L !

 

 

Calendar

 

Citate ortodoxe