RAPORT DE ACTIVITATE - 2018 ASCOR Galaţi filiala „Sfântul Apostol Andrei”

 

DEPARTAMENTUL DUHOVNICESC

 

 

a.    Program de rugăciune zilnic

În cadrul Capelei Studenţeşti, programul de rugăciunea a fost intensificat, pe toată durata anului 2018, cu excepţia vacanţelor, astfel că, în fiecare seară a avut loc Rugăciunea de Seară, Slujba Acatist a mai multor sfinţi, Paraclisul Maicii Domnului, coordonatori ai Capelei fiind, Florentina Radu şi Andrei Aschiopoaei.  

La aceste rugăciuni participă zilnic 30-40 de studenţi iar la evenimente, participă 50-60 studenţi.

 

b.    Dialoguri de Seară pentru studenţi

În cadrul Capelei Studenţeşti, a continuat şi în anul 2018, formatul întâlnirilor duhovniceşti săptămânale. Astfel, sub denumirea de „Dialoguri de seară pentru studenţi”, s-au continuat foarte frumos, într-o atmosferă destinsă şi prietenoasă, creată atât între conferenţiari şi studenţi, cât şi între studenţi şi studenţi, întâlnirile săptămânale. Astfel, reuşind să treacă peste rezervele şi temerile lor, tinerii au adresat foarte multe întrebări şi au adăugat păreri peste cele ale invitaţilor. Dintre toate aceste dialoguri săptămânale amintim doar câteva:

 

  8 noiembrie: Pr. Gabriel Pandele         „Familia tradiţională şi provocările contemporane”

15 noiembrie: Pr. Daniel Popa   „Tinereţea, de la libertate, la captivitate”

28 noiembrie: Pr. Daniel Zlate   „Sfântul Apostol Andrei, prietenul studenţilor”

30 noiembrie: Pr. George Postolache „Sfântul Apostol Andrei, prietenul studenţilor”

 

c.    Hramuri ale Capelei ASCOR

Şi anul acesta, sărbătorirea hramurilor Capelei Studențești (Sfinţii Trei Ierarhi şi Întâmpinarea Domnului), pe care ASCOR Galaţi o administrează în Campusul Universitar „Al. I. Cuza”, din Galaţi, au început încă de dimineaţă, cu participarea unui număr mare de studenţi, la slujba de priveghere, la biserica „Sfinții Trei Ierarhi” din Galaţi, parohie cu care desfăşurăm mai multe proiecte în comun.

Aici, tinerii ascoreni, au fost prezenţi la invitației părintelui paroh dr. Lucian Petroaia, Vicar Administrativ al Arhiepiscopiei Dunării de Jos, dând răspunsurile la strană.

Starea de rugăciune, de bucurie dar şi de emoţie  a continuat și în seara celor două zile de hram, când la ceas de seară, numeroși studenți, împreună cu credincioși din parohia sus amintită, s-au unit în rugăciune, cântând Acatistul Mântuitorului şi al Sfinţilor Trei Ierarhi.

Slujba de seară, oficiată pentru cele două hramuri, a fost oficiată, în ambele cazuri, de pr. Lucian Petroaia, care, prin cuvântul rostit, a adus tinerilor prezenţi, multă alinare, binecuvântare și ajutor sufletesc.

Darurile sufletești au fost urmate și de daruri pământești, prin oferirea de iconițe iar la final, prin participarea tuturor, la o agapă frăţească, oferită atât de parohie cât şi de ASCOR Galaţi.

 

 

DEPARTAMENTUL CULTURAL

 

 

a.    Ateliere de Creaţie

În cadrul Capelei Studenţeşti, a continuat şi în acest an, derularea proiectului intitulat: Ateliere de Creaţie, ce au constat din cursuri gratuite destinate tuturor studenţilor interesaţi în realizarea de metaniere şi cruciuliţe din şfoară, lucrate manual, dar şi felicitări, obiecte ce au fost apoi împărţite

 

 

 

copiilor sau bătrânilor din azil, mai cu seamă bunicilor în data de 8 martie, cu prilejul acţiunii organizate, intitulate”E ziua ta, Bunico”, unde un număr de 100 de doamne din azilele gălăţene au primit flori, mărţişoare şi felicitări lucrate manual.

 

b.    Atelier de Pictură Românească

În cadrul Centrului de Cultură ASCOR Galaţi situat în cadrul Căminului LSG, a fost demarat, începând din data de 15 iunie şi continuând pe toată perioada vacanţei de vară, acest frumos proiect, de mare succes în rândul tinerilor studenţi, constând în pictarea de ulcele, străchini, căni, linguri, cu modele tradiţional româneşti, vasele fiind cumpărate în prealabil de la un olar renumit din judeţul Galaţi.

 

c.    Centrul de Creaţie Românească

Începând cu data de 1 octombrie 2018, ASCOR Galaţi a mai obţinut din partea Universitatii Dunarea de Jos, încă un sediu, al 5 lea, situat în cadrul Căminului de Protocol „A”, pe care urmează să îl amenajeze cum se cuvine pentru organizarea de cursuri de pictură de icoane dar şi de obiecte tradiţional româneşti, pe de o parte, şi din cursuri de cusut costume popular tradiţionale, pe de altă parte.

 

d.    Corul ASCOR Galaţi

În cadrul Capelei Studenţeşti, a continuat şi în acest an, mobilizarea tinerilor cu ureche muzicală şi dornici de a învăţa atât cântări religioase şi patriotice cât şi colinde, care, sub coordonarea teologului Antonie Crişu, au repetat şi învăţat săptămânal, pentru ca pe tot parcursul anului să le cânte la diferite acţiuni tinereşti sau, în preajma Crăciunului să pornească la colindat la instituţiile din oraş, respectiv spitale, azile, orfelinate, dar şi firme partenere, parohii, credincioşi şi studenţi, membrii ASCOR Galaţi.

e.    Marşul pentru Viaţă

Ca în fiecare an, la data de 24 martie 2018, ASCOR Galaţi, împreună cu filialele gălăţene ale Asociaţiilor: ProVita, Ortodoxia Tinerilor, APOR Galaţi şi Brăila, Asociaţia Medicilor Creştin Ortodocşi Români, Familie şi Dăruire, a organizat şi participat la „Marşul pentru Viaţă”, care s-a bucurat de un mare succes şi de prezenţă numeroasă.

f.     Petrecere românească de „Lăsat de Sec” la ASCOR Galaţi

Ca în fiecare an, înainte de începutul Postului Învierii Domnului şi al Naşterii Domnului, ASCOR Galaţi a organizat, pentru toţi membrii săi, o petrecere tradiţională românească, aşa numitul „lăsat de sec”.

g.    Agape Tradiţionale la ASCOR Galaţi

Conform tradiţiei, şi în acest an, atât înainte de începutul Postului Învierii Domnului cât şi a celui al Naşterii Domnului, ASCOR Galaţi a organizat, pentru toţi membrii săi, tradiţionalele agape creştineşti, constând în servirea unei mese în comun, interpretarea unor cântece tradiţionale şi folk, concursuri, etc. Ambele agape au avut loc în cadrul Centrului de Cultură al ASCOR Galaţi.

 

 

 

h.    Ziua Eroilor sărbătorită de ASCOR Galaţi

Conform tradiţiei, şi în acest an, membrii ASCOR Galaţi au fost prezenţi la toate manifestările dedicate eroilor neamului nostru românesc, în ziua prăznuirii Înălţării Domnului, 17 mai, alături de Înaltpreasfinţitului nostru Părinte, dr. Casian Crăciun, Arhiepiscop al Dunării de Jos.

 

 

DEPARTAMENTUL MISIONAR

 

 

-        în data de 28 mai 2018, ASCOR Galaţi a participat la organizarea Pelerinajului Anual al

Tinerilor de la mănăstirea Buciumeni, din eparhia Dunării de Jos,

-        în ziua de 10 iunie, Duminică, ASCOR Galaţi a organizat o vizită misionară în

parohia Naştera Maicii Domnului, din Brăila, la invitaţia pr. prof. dr. Sorin Marinescu, unde membrii ASCOR au putut participa la slujba Sfintei Liturghii, au cântat la strană, au purtat apoi discuţii cu tinerii din parohie şi la final au luat agapa împreună,

-        în perioada 28 iulie – 6 august 2017, ASCOR Galaţi a participat,  din binecuvântarea  

Înaltpreasfinţiei Sale, dr. Casian Crăciun, Arhiepiscop al Dunării de Jos, la cel de-al 22 lea schimb de experienţă inter-cultural şi inter-religios, organizat în Germania, la Tubingen, pe tema: „Ora et Labora”,

-        în perioada 1 – 4 septembie 2018, ASCOR Galaţi a participat la Întrunirea Tinerilor

Ortodocşi din toată lumea, desfăşurată la Sibiu,

-        în data de 14 octombrie, ASCOR Galaţi a participat la pelerinajul anual, la moaştele Sf.

Cuv. Parascheva de la Iaşi, la invitaţia ASCOR Iaşi,

-        în data de 28 octombrie, ASCOR Galaţi a participat la pelerinajul anual, la moaştele Sf.

Cuv. Dimitrie din Basarab, la invitaţia ASCOR Bucureşti,

-        în seara zilei de 2 noiembrie, ASCOR Galaţi a organizat tradiţionalaSfinţire a

Căminelor Studenţeşti. Acest eveniment a fost organizat cu binecuvântarea, implicarea şi ajutorul Înaltpreasfinţiei Sale, dr. Casian Crăciun, Arhiepiscop al Dunării de Jos, dar şi cu acordul Rectoratului Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi,

-        în ziua de 4 noiembrie, Duminică, ASCOR Galaţi a organizat o vizită misionară în

parohia Sf. Cuv. Daniil Sihastru, din Galaţi, la invitaţia pr. paroh Claudiu Mitu, unde membrii ASCOR au putut participa la slujba Sfintei Liturghii, au cântat la strană, au purtat apoi discuţii cu tinerii din parohie şi la final au luat agapa împreună,

-        în perioada 09-13 noiembrie, ASCOR Galaţi, a participat, la invitaţia colegilor noştri

din ASCOR Baia Mare, la un eveniment duhovnicesc şi cultural tradiţional, la care au participat toate filialele ASCOR din ţară, intitulat „Weekendul duhovnicesc”,

-        în perioada 17 – 19 noiembrie 2018, ASCOR Galaţi a organizat un pelerinaj la

mănăstirea Tudor Vladimirescu, din eparhia Dunării de Jos,

-        în seara zilei de 29 noiembrie, ASCOR Galaţi a orgnizat renumitul "Pelerinaj al luminii –

Lumina Sfântului Andrei" - Procesiune cu lumânări aprinse şi cântări religioase, închinată Sfântului Apostol Andrei, loc de desfăşurare: traseul Catedrala Arhiepiscopală - Biserica „Sf.Andrei” a Seminarului teologic din Galaţi, eveniment la care au participat peste 200 de studenţi,

-        în perioada 30 decembrie 2016 – 1 ianuarie 2019, ASCOR Galaţi a organizat un

pelerinaj la mănăstirea Buciumeni, din eparhia Dunării de Jos,

-        în anul 2018, ASCOR Galaţi au vizitat mai multe mănăstiri de pe întreg cuprinsul

Patriarhiei Române, constând în scurte pelerinaje (mănăstirea Putna, Bujoreni, Anichit, Oaşa, etc.),

 

 

 

 

 

Manifestări organizate cu prilejul Sărbătorilor de Sfintele Paşti

 

Cu ocazia Sărbătorilor Sfintelor Paşti, ca în fiecare an, ASCOR Galaţi, prin voluntarii săi, a contribuit la întreg programul religios, cultural şi filantropic organizat de Arhiepiscopia Dunării de Jos, prin participarea în costume populare, la Pelerinajul de Florii, în noaptea de Înviere şi la Slujba celei de a doua Învieri; s-a implicat în pregătirea Pascăi şi împărţirea acesteia credincioşilor în noaptea de Înviere, în ajutorul dat în cadrul Cantinei Arhiepiscopiei, în pregătirea şi aducerea la Catedrala Arhiepiscopală a celor 12 copii orfani ce au participat la rânduiala spălării picioarelor, de către Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, înconjurat de clerul catedralei şi de numeroşi credincioşi.

 

Manifestări organizate cu prilejul Sărbătorii Sfântului Apostol Andrei

 

ASCOR Galati s-a implicat, ca în fiecare an, cu prilejul sărbătorilor dedicate Sfântului Apostol Andrei, în toate manifestările organizate de Arhiepiscopia Dunării de Jos:

 

-        27-30 noiembrie, împărtirea de ceai tuturor pelerinilor veniţi pentru a se închina la sfintele

moaşte,

-        27-30 noiembrie, implicarea şi oferirea de ajutor în cadrul cantinei arhiepiscopiei, în

organizarea meselor pentru toţi pelerinii,

-        27-30 noiembrie, 12 studenţi, membrii ASCOR, au participat la toate manifestările

religioase din această perioadă, purtând costume populare româneşti.

 

Pe lângă acestea, ASCOR Galaţi a organizat un amplu program de manifestări, prilejuite de acest mare eveniment, program pregătit pentru membrii filialelor ASCOR din ţară, care au dorit să ne fie alături. Astfel:

 

27 noiembrie

 

Primirea moaştelor Sfântului Iosif cel Milostiv, eveniment la care au participat toţi membrii ASCOR Galaţi, în costume populare, asistând pe tot parcursul procesiunii de aducerea a Sfintelor Sal moaşte,

 

28 şi 30 noiembrie

 

"Sfântul Apostol Andrei – prietenul studenţilor" - Program duhovnicesc-religios,

loc de desfăşurare: Capela ASCOR a Studenţilor din Complexul “Al. I. Cuza”- Galaţi,

 

29 noiembrie

 

"Pelerinajul luminii – Lumina Sfântului Andrei" - Procesiune cu lumânări aprinse şi cântări

religioase, închinată Sfântului Apostol Andrei, loc de desfăşurare: traseul Catedrala Arhiepiscopală

Biserica „Sf.Andrei” a Seminarului teologic din Galaţi,

 

30 noiembrie

 

"Joc şi cântec românesc" - Spectacol cultural

loc de desfăşurare: Centrul de Cultură al ASCOR Galaţi, Cămin LSG,

 

 

 

 

1 decembrie

 

Participarea tuturor membrilor ASCOR Galaţi la manifestările dedicate Zilei Naţionale a României, alături de Înaltpreasfinţitul Părintele nostru, dr. Casian Crăciun, Arhiepiscop al Dunării de Jos.

 

 

 

DEPARTAMENTUL PROMOVARE ONLINE

 

 

Promovarea activităţilor ASCOR pe Facebook si website

 

Şi în acest an, atât la începutul anului universitar cât şi pe întreaga perioadă a acestuia, ASCOR Galaţi a demarat o promovare intensă a tuturor activităţilor sale, în mediul online, pe pagina de Facebook cât şi pe siteul de prezentare, acestea fiind vizitate de 3.000 de tineri zilnic.

În fiecare zi, două persoane sunt dedicate pentru a posta ştiri şi activităţi pe care le organizează ASCOR Galaţi, poze, sfaturi duhovniceşti, dar şi alte informaţii utile pentru tineri.

 

Înregistrare colind video

 

Cu prilejul Sărbătorilor de Crăciun, membrii Conducerii ASCOR Galaţi au înregistrat video un colind pe care l-au postat pe pagina de Facebook dar şi pe siteul de prezentare, care s-a bucurat de un foarte mare succes în rândul tinerilor.

 

 

DEPARTAMENTUL RECREATIV

 

 

-        înfiecare seară de Joi a anului 2018, ASCOR Galaţi a organizat, în cadrul Centrului de

Cultură al ASCOR, situat în cadrul Căminului LSG, un nou proiect pentru studenţi, intitulat: „Clubul de distracţie”, care s-a bucurat de un mare succes şi care a constat în jocuri de inteligenţă, cunoaştere, personalitate, iscusinţă, etc.

-        înfiecare seară de Vineri a anului 2018, ASCOR Galaţi a organizat, în cadrul Centrului

de Cultură al ASCOR, situat în cadrul Căminului LSG, un nou proiect pentru studenţi, intitulat: „Ştii şi Câştigi”, care s-a bucurat de un mare succes şi o prezenţă numeroasă şi care a constat din mai multe tipuri de concursuri de cultură generală cu premii.

-        înfiecare seară de Miercuri a anului 2018, ASCOR Galaţi a organizat, în cadrul Sălii de

Sport de la Puşkin, meciuri de volei pentru studenţi, care s-au bucurat de un mare succes şi o prezenţă numeroasă,

-        îndata de 2 Iunie, ASCOR Galaţi a organizat, în parcul din Ţiglina I, un Concurs de Ping

Pong, dotat cu premii,

-        îndata de 31 mai, ASCOR Galaţi a organizat, în cadrul Centrului de Cultură al ASCOR,

situat în cadrul Căminului LSG, un Concurs de Şah dotat cu premii, cupe şi diplome.

 

 

 

Alegerea Noului Comitet de Conducere ASCOR Galaţi

În data de 1 septembrie, cu binecuvântarea Înaltpreafinţitului nostru Părinte, dr. Casian Crăciun, Arhiepiscopul Dunării de Jos, conform regulilor statutare, a fost votat şi desemnat Noul Comitet de Conducere al ASCOR Galaţi, pentru urmatorii 4 ani.

Consiliu
de conducere
    • Președinte:
      Codruț Mirică
    • Vice Președinte:
      Mihai Jalbă
    • Vice Președinte:
      Florentina Radu
    • Secretar:
      Florentina Simona Atanasiu
    • Secretar:
      Ana Maria Șoga
    • Consilier:
      Nicolae Păun
Sedii
ascor galati
  • Birou Administrativ
    in cadrul Centrului Eparhial
  • Capela Studenților
    Campusul Univ. A.I.Cuza
    Căminul H
  • Centru Activitați Culturale
    Cămin LSG, mansarda
  • Atelier de Creatie
    Campusul Univ. A.I.Cuza
    Cămin A, demisol
  • Atelier de Pictura
    Campusul Univ. A.I.Cuza
    Cămin A, demisol

Calendar