Proiecte finalizate 2011

Cu colinda la Bătrâni

„La uşa inimii cuiva nu trebuie să ciocăneşti, nici să năvăleşti, nici să te rogi, trebuie doar să cânţi” - Florentina, 11 ani

Pe acest principiu s-a mers în data de 20 decembrie la căminul de bătrâni de pe strada Basarabiei pentru a vesti şi acolo bucuria Naşterii Domnului. Am fost aproximativ 15 la număr şi mulţumim lui Dumnezeu că i-am văzut pe bătrâni bucurându-se de colinda noastră.

Ieri am văzut un filmuleţ făcut de un preot basarabean slujitor la biserica penitenciarului nr. 8 din Tighina care are cumva legătură şi cu activitatea noastră. Pt. cine este curios: http://vimeo.com/17991321 Mi-a captat atenţia, printre altele, o vorbă a părintelui: nu zi niciodată că nu vei ajunge la închisoare. Aş completa eu: nu zi niciodată că nu vei ajunge la azil. Şi atunci, ţinând cont de aceste lucruri, deja a merge cu colinda la nişte oameni singuri în postura cărora nu ne dorim dar este totuşi posibil să ajungem şi noi odată şi odată capătă mai mult sens. "Ci toate câte voiţi să vă facă vouă oamenii, asemenea şi voi faceţi lor"(Mt. 7,12)
Iar dacă aceasta nu este de ajuns, iată încă un motiv pentru a ne implica în astfel de activităţi: te umplu de pace. Acea pace care vine de la Doamne Doamne, ţi se strecoară pe nesimţite în suflet, şi care nu este altceva decât o pregustare a ceea ce va să fie în Rai. Dar care, din păcate, la fel de repede şi pleacă, bunăoară în secunda în care te cerţi cu cineva, sau numai îţi aduci aminte de o anumită pricină care te tulbură.

*

Cu o seară înainte, aşa cum anunţam într-un mesaj pe grupul de discuţii, la Ascor Galaţi a venit moşu!! Ne-a adus dulciuri, hăinuţe şi ce a mai găsit el de cuviinţă pentru copiii cuminţi.  Am ataşat acestui mesaj şi poze, ce-i drept puţine, de la această întâlnire. Ele pot fi vizualizate aici.
Consiliu
de conducere
    • Președinte:
      Codruț Mirică
    • Vice Președinte:
      Mihai Jalbă
    • Vice Președinte:
      Florentina Radu
    • Secretar:
      Florentina Simona Atanasiu
    • Secretar:
      Ana Maria Șoga
    • Consilier:
      Nicolae Păun
Sedii
ascor galati
  • Birou Administrativ
    in cadrul Centrului Eparhial
  • Capela Studenților
    Campusul Univ. A.I.Cuza
    Căminul H
  • Centru Activitați Culturale
    Cămin LSG, mansarda
  • Atelier de Creatie
    Campusul Univ. A.I.Cuza
    Cămin A, demisol
  • Atelier de Pictura
    Campusul Univ. A.I.Cuza
    Cămin A, demisol

Calendar