Proiecte finalizate 2011

Proiectul “Donează şi tu rechizite” adresat copiilor proveniţi din familii sărace

Proiectul Social – Filnatropic ce vizează parohia Fileşti, aflată intr-unul din cartierele mărginaşe ale oraşului Galaţi, este început de ASCOR Galaţi cu ceva timp în urmă, dar de curând, mai exact, în data de 17 septembrie a.c., a devenit prioritar.

Astfel, organizaţia noastră, a stabilit un program cadru ce vizează 20 de familii extrem de sărace din acest cartier, familii cu mulţi copii, dar care totodată, sunt extrem de active în viaţa parohiilor lor, participând la sfintele slujbe şi ajutând preotul paroh, în toate cele necesare.

Dacă până acum, tinerii voluntari de la ASCOR Galaţi mergeau şi împărţeau aici, sporadic, pachete cu alimente, unui număr de 10 familii, iată că acum, prin programul “Donează şi tu rechizite”, 20 de copii, proveniţi din 20 de familii sărace, au primit toate rechizitele necesare pentru noul an şcolar, ce a început de curând (uniforme şcolare, ghiozdane, penare, caiete, culori, pixuri, rigle, etc.).

Mai mult decât atât, din 17 septembrie, aceşti 20 de copii, beneficiază în fiecare zi de sâmbătă, de sprijinul tinerilor voluntari ASCOR, pentru a învăţa limbă engleză, pentru a învăţa cântece, jocuri şi dansuri populare tradiţionale.

Spuneam că acest proiect a devenit prioritar pentru noi şi asta se concretizează de acum, prin vizitarea lunară a acestor 20 de familii, prin împărţirea de pachete ce vor conţine diverse produse necesare în bucătărie dar şi în viaţa de zi cu zi. Următoarea vizită va consta în împărţirea de produse de igienă corporală dar şi de curăţenie (săpunuri, dero, clor, soluţii pentru curăţat în bucătărie dar şi peste tot în casă).

Ne bucurăm că am putut bucura, la rândul nostru, pe toţi aceşti copii împreună cu familiile lor, pentru că le-am căpătat încrederea şi pentru că ne aşteaptă mereu cu drag.

Sperăm ca prin acest proiect să le facem tuturor acestora, viaţa, un pic mai frumoasă, fără a uita o clipă, cu toţii, să mulţumim lui Dumnezeu.

Consiliu
de conducere
    • Președinte:
      Codruț Mirică
    • Vice Președinte:
      Mihai Jalbă
    • Vice Președinte:
      Florentina Radu
    • Secretar:
      Florentina Simona Atanasiu
    • Secretar:
      Ana Maria Șoga
    • Consilier:
      Nicolae Păun
Sedii
ascor galati
  • Birou Administrativ
    in cadrul Centrului Eparhial
  • Capela Studenților
    Campusul Univ. A.I.Cuza
    Căminul H
  • Centru Activitați Culturale
    Cămin LSG, mansarda
  • Atelier de Creatie
    Campusul Univ. A.I.Cuza
    Cămin A, demisol
  • Atelier de Pictura
    Campusul Univ. A.I.Cuza
    Cămin A, demisol

Calendar