Proiecte finalizate 2014

ÎPS Mitropolit Serafim a conferenţiat la A.S.C.O.R. Galaţi

A.S.C.O.R. Galaţi, a organizat în seara  zilei de 31 mai 2014, cu binecuvântarea şi cu participarea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, conferinţa cu tema „Iubirea de neam şi angajarea noastră în salvarea lui“.

Oaspetele de seamă invitat  pentru această conferinţă a fost Înaltpreasfinţitul Părinte Serafim Joantă, Arhiepiscop al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei şi Luxembourgului şi Mitropolit al Mitropoliei Ortodoxe a Germaniei şi Europei de Nord.

„M-am întâlnit în seara aceasta, a subliniat Înaltpreasfinţia Sa, cu foarte mulţi tineri şi credincioși din Galaţi într-o conferinţă care a dezbătut o temă dragă inimii mele şi nouă tuturor: iubirea de neam şi implicarea noastră în salvarea lui. Spun salvarea lui pentru că am ajuns într-un moment al istoriei în care putem vorbi de pierirea noastră ca neam (…)

Salvarea lui vine de la noi înşine, prin noi înşine, cu ajutorul lui Dumnezeu, bineînțeles, atunci când încercăm să ne iubim mai mult neamul, când conştientizăm valorile lui şi slava lui. Iar slava poporului român este constituită din inteligenţa cu care a fost înzestrat de Dumnezeu, cu hărnicia lui, cu ospitalitatea lui!“.

Evenimentul s-a desfăşurat în Aula Magna a Universităţii „Dunărea de Jos“  şi a reunit numeroşi membri A.S.C.O.R. Galaţi, elevi seminarişti şi studenţi ai universităţilor gălăţene, cu toţii fiind extrem de încântaţi şi impresionaţi de bucuria, bunătatea şi căldura cu care ÎPS Sa le-a vorbit şi le-a răspuns la toate întrebările.

Consiliu
de conducere
    • Președinte:
      Codruț Mirică
    • Vice Președinte:
      Mihai Jalbă
    • Vice Președinte:
      Florentina Radu
    • Secretar:
      Florentina Simona Atanasiu
    • Secretar:
      Ana Maria Șoga
    • Consilier:
      Nicolae Păun
Sedii
ascor galati
  • Birou Administrativ
    in cadrul Centrului Eparhial
  • Capela Studenților
    Campusul Univ. A.I.Cuza
    Căminul H
  • Centru Activitați Culturale
    Cămin LSG, mansarda
  • Atelier de Creatie
    Campusul Univ. A.I.Cuza
    Cămin A, demisol
  • Atelier de Pictura
    Campusul Univ. A.I.Cuza
    Cămin A, demisol

Calendar