Proiecte finalizate 2014

Reuniunea Internaţională a Tinerilor Ortodocşi

La Baia Mare s-a desfăşurat, în perioada 3-6 septembrie, prima Reuniune Internaţională a Tinerilor Ortodocşi. La acest mare eveniment al tinerilor, din binecuvântarea Înaltpreasfinţiei Sale dr. Casian Crăciun, Arhiepiscop al Dunării de Jos, a fost reprezentată şi ASCOR Galaţi, printr-o delegaţie formată din 10 studenţi.

 

 La deschiderea oficială a evenimentului, miercuri seara, cei peste 3.000 de tineri din toată ţara şi din străinătate au fost întâmpinaţi, în mod festiv, de organizatori şi gazde.

 După ce s-a intonat Imnul Naţional, s-au rostit rugăciunile de seară, apoi au fost transmise mesajele din partea organizatorilor, precum şi mesajele autorităţilor judeţene şi locale. Au urmat mesajele delegaţiilor din ţările ortodoxe şi, la final, Preasfinţitul Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, a rostit un cuvânt de bun venit şi de binecuvântare. Prima seară a reuniunii s-a încheiat cu un concert de muzică populară, în spaţiul special amenajat în apropierea catedralei.

Delegaţiile tinerilor ortodocşi, atât cele din ţară cât şi din cele 11 ţări, între care Ucraina, Polonia, Bulgaria, Israel şi Palestina, însoţiţi de organizatori, au vizitat, marţi, Mănăstirea „Sfânta Ana“ - Rohia, din judeţul Maramureş. Tinerii au fost primiţi aici de către arhimandritul Macarie Motogna, egumenul mănăstirii, care le-a prezentat complexul monahal şi le-a oferit câte o icoană a Maicii Domnului.

Pe parcursul reuniunii, tinerii au participat la diverse manifestări culturale şi cu caracter duhovnicesc. Astfel, au avut loc conferinţe pe teme referitoare la istoria naţională a României, la personalitatea Sfântului Constantin Brâncoveanu şi jertfa martirică a acestuia şi a fiilor săi. Un alt subiect de dezbatere are ca temă „Tinerii - în lumina Anului omagial euharistic“. Organizatorii au prezentat participanţilor aspecte culturale şi istorice ale Maramureşului, iar unul dintre ele s-a referit la Pintea Viteazul. Invitaţii au vizitat diferite obiective care completează temele conferinţelor, între acestea fiind: Muzeul Satului, Pavilionul de Etnografie, Muzeul de Artă şi Muzeul de Istorie, Muzeul de Mineralogie.

Unul dintre momentele cele mai importante ale reuniunii de la Baia Mare l-a constituit procesiunea „Bucuria de a fi creştin“, la care au participat, alături de tineri prezenţi, toţi credincioşii, de toate vârstele, din municipiul Baia Mare şi din împrejurimi. Procesiunea a fost condusă de ierarhi şi preoţi.

După patru zile de manifestări religios-culturale, Reuniunea Interna’ional[ a Tinerilor Ortodocși de la Baia Mare s-a încheiat sâmbăta aceasta cu Sfânta Liturghie. Pe esplanada Catedralei episcopale, slujba a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, de Preasfințitul Părinte Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului și de Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului. Mitropolitul Clujului a adresat celor peste 3000 de tineri prezenți un cuvânt de învățătură.

Reuniunea de la Baia Mare a stat sub semnul Anului omagial Euharistic și al Anului comemorativ al Sfinților Martiri Brâncoveni.

Tinerii au participat zilnic la slujbe, la dezbateri, seminarii, mese rotunde, conferințe, au vizitat diverse obiective din zonă şi au avut ocazia să îşi facă foarte mulţi prieteni noi.

Consiliu
de conducere
    • Președinte:
      Codruț Mirică
    • Vice Președinte:
      Mihai Jalbă
    • Vice Președinte:
      Florentina Radu
    • Secretar:
      Florentina Simona Atanasiu
    • Secretar:
      Ana Maria Șoga
    • Consilier:
      Nicolae Păun
Sedii
ascor galati
  • Birou Administrativ
    in cadrul Centrului Eparhial
  • Capela Studenților
    Campusul Univ. A.I.Cuza
    Căminul H
  • Centru Activitați Culturale
    Cămin LSG, mansarda
  • Atelier de Creatie
    Campusul Univ. A.I.Cuza
    Cămin A, demisol
  • Atelier de Pictura
    Campusul Univ. A.I.Cuza
    Cămin A, demisol

Calendar