Proiecte finalizate 2017
Sfântul Apostol Andrei – Ocrotitorul studenţilor ASCOR Galati
Find cel care ne poartă de grijă ca un iubitor patron spiritual, Sfântul Apostol Andrei, ne determină an de an, în zilele premergătoare prăznuirii sale dar şi în ziua hramului său, să organizăm numeroase acţiuni, spunem noi, foarte frumoase, atât pentru noi, pentru prieteni, dar mai ales, pentru semenii noştri.
În acest an, programul a debutat în seara zilei de 28 noiembrie, cu o întâlnire duhovnicească, organizată în cadrul Capelei Studenţeşti ASCOR, din Campusul Universitar şi s-a încheiat în seara zilei de 30 noiembrie, tot în cadrul aceleiaşi capele, în duh de rugăciune.
Aici, în prezenţa a foarte mulţi studenţi, membrii ASCOR, s-au citit rugăciunile de seară, Acatistul Sfântului Apostol Andrei, împreună cu delegaţii Arhiepiscopiei Dunării de Jos, după care a avut loc un dialog duhovnicesc pe tema „Sfântul Apostol Andrei – ocrotitorul studenţilor”, iar la final organizându-se o agapă la care au participat toţi cei prezenţi.
Capela ASCOR a Studenţilor a devenit aşadar neîncăpătoare, lucru care ne-a bucurat foarte mult, mai ales că în aces an, Capela a suferit modernizări şi reamenajări, apreciate mult de cei prezenţi.
Ambele evenimente au decurs deosebit de frumos, pe un ton linistit, duhovnicesc, aducând tuturor, pace şi mult folos.

de conducere
- Președinte:
Codruț Mirică - Vice Președinte:
Mihai Jalbă - Vice Președinte:
Florentina Radu - Secretar:
Florentina Simona Atanasiu
- Secretar:
Ana Maria Șoga
- Consilier:
Nicolae Păun

ascor galati
- Birou Administrativ
in cadrul Centrului Eparhial - Capela Studenților
Campusul Univ. A.I.Cuza
Căminul H - Centru Activitați Culturale
Cămin LSG, mansarda - Atelier de Creatie
Campusul Univ. A.I.Cuza
Cămin A, demisol - Atelier de Pictura
Campusul Univ. A.I.Cuza
Cămin A, demisol
Calendar
|
|