Proiecte finalizate 2018

Sfintirea Caminelor Studentesti din Galati 2018

Si in acest an, in seara zilei de 2 noiembrie 2018, ASCOR Galati in colaborare cu LSG a organizat sfinţirea căminelor studenţeşti din cadrul Complexului „Alexandru Ioan Cuza“ şi binecuvântarea tinerilor studenţi şi masteranzi ai Universităţii „Dunărea de Jos“.

Slujba de sfințire a fost săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian, împreună cu un sobor de preoţi, în faţa troiţei ridicată pentru studenţi în campusul universitar.

Tinerii studenţi din cămine, cu lumânări aprinse în mâini au asistat cu multă evlavie la momentul liturgic din spaţiul în care îşi petrec o parte din anii studenţiei.

În cuvântul adresat cu acest prilej, chiriarhul Dunării de Jos a evidențiat importanța sfințirii sufletelor și a trupurilor noastre, dar și a locurilor în care ne desfășurăm activitatea în fiecare etapă a vieții, apreciind totodată implicarea tinerilor în organizarea și desfășurarea unor astfel de evenimente.

„Astăzi, tinerii studenți de la Galați, primesc o vizită cu totul specială și anume, cea a slujitorilor bisericii, care vin cu aghiazmă pentru curățirea și sfințireasufletelor și trupurilor noastre, dar și a locuințelor. Această inițiativă a Studenţilor Creştini Ortodocşi din România, filiala Galați este binevenită și binecuvântată, cu atât mai mult cu cât ne aflăm în anul închinat unității noastre de credință și de neam.

După cum icoana, crucea, lumânările aprinse și rugăciunea sunt forme de manifestare a unității noastre de credință, tot astfel și acest imens tricolor sprijinit aici de brațele tinere reprezintă o formă de manifestare a sensibilității, a frumuseții și  a unității noastre de neam“, a spus ierarhul.

La finalul slujbei, Părintele Arhiepiscop i-a binecuvântat pe tinerii studenţi şi masteranzi și le-a oferit iconițe și cărţi de rugăciune.

Într-o continuitate liturgică firească, slujitorii sfintelor altare, însoţiţi de câte un grup de elevi seminarişti şi studenţi teologi, au vizitat fiecare cameră din cele 8 cămine studenţeşti, stropindu-le cu apă sfinţită şi binecuvântându-i pe tineri.

Preţ de câteva ore, pe holurile căminelor au răsunat troparele Sfintei Crucii şi ale Sfântului Apostol Andrei.

Acest eveniment desfășurat în spaţiul universitar gălăţean face parte din seria manifestărilor spirituale dedicate în această lună Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul spiritual al Galațiului și al întregii Românii.

Consiliu
de conducere
    • Președinte: Codruț Mirică
    • Vice Președinte:
      Andrei Așchiopoaei
    • Vice Președinte:
      Iulian Măcișanu
    • Vice Președinte:
      Georges Vîrgolici
    • Secretar: Florentina Radu
    • Consilier Media:
      Nicolae Păun
    • Telefon Secretariat:
      0743 953 193
Sedii
ascor galati
  • Birou Administrativ
    in cadrul centrului eparhial
  • Capela Studențeasca
    campusul univ. A.I.Cuza
    căminul H
  • Centru Activitați Culturale
    cămin LSG, mansarda

Calendar